După două zile consecutive cu procentaj maxim, ieri am fost aproape de a recidiva. Un singur gol, venit în ultimele secvențe ale partidei Getafe – Granada, scor 4-2, meci în care am mizat pe 1-3 goluri marcate de gazde, ne-au privat de un nou „VERDE” pe linie. Chiar și așa, am făcut profit având în vedere că pariurile la Ajax – Excelsior Maaasluis (9-0/ 5-0), în care am mizat pe minim două goluri în prima repriză și Ath. Bilbao – Barceelona (3-2 d.prel/ 2-2), unde am avut „ambele înscriu sau peste 2.5 goluri” au fost câștigătoare.
Astăzi vom face selecțiile pe goluri cu meciuri din Bundesliga, La Liga și Premier League.
Pentru început vom merge în La Liga la disputa dintre Espanyol și Betis. Este un meci care se anunță a fi extrem de interesant având în vedere forma pe care o traversează cele două echipe. În plus, rezultatul din tur, 2-2, întărește pariul nostru pentru astăzi.
Din Spania mergem în Bundesliga unde în deschiderea rundei 20, Frankfurt va primi vizita celor de la Bielefeld. Apelăm la statistică și remarcăm faptul că în primul mitan în precedentele 19 partide susținute de gazde în acest sezon s-au marcat numai puțin de 30 de goluri. Dacă se va menține această cadență și astăzi, atunci pariul nostru va fi „verde”.
Ultima selecție din „combo-ul” nostru vine din Premier League de la Watford – Norwich. „Canarii” au un sezon de coșmar, defenisva fiind extrem de vulnerabilă, cu 45 de goluri încasate în 21 de meciuri. În acest context, pariul nostru, gol marcat de gazde în meci, este cât se poate de logic.
Cum vă spunem de fiecare dată, pariurile pe goluri oferite pot ajuta la construirea biletelor pe care doriți să investiți. Dacă în schimb preferați să realizați un combo strict din propunerile noastre, astăzi vă asigurați o cotă finală de 3.09.
21:30 FRANKFURT – BIELEFELD, 1-2 GOLURI ÎN PRIMA REPRIZĂ – COTA 1.62 (0-2/0-2) 22:00 ESPANYOL – REAL BETIS, AMBELE MARCHEAZĂ – COTA 1.58 (1-4) 22:00 WATFORD – NORWICH, GAZDELE MARCHEAZĂ – COTA 1.21 (0-3)
Ai câștiguri zilnice garantate cu pronosticurile și biletele propuse pe site-ul Pariuri1x2.ro. Intră acum!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER